Pamflet Archive

#Rezist are un nou slogan: “Fără bani, fără valută, nu mai iese nici o sută!”. Cine îi ia lui Bot pâinea de la bot? Cine s-ar fi gândit vreodată că o să vină atât de repede timpurile când lui Mălin Bot i se vor îneca toate corăbiile? Cândva pe cai mari, cu o incredibilă forță mobilizatoare, Mălin Bot nu mai reușește acum să aducă în stradă nici măcar oamenii care promit pe rețelele de socializare că vor fi prezenți în stradă. Din 2600 de TFL-iști cât își confirmaseră prezența pe pagina evenimentului pentru mobilizarea la protest, abia sub o sută

Oreste, de la “lupta anticorupție”, chemat la DIICOT pentru un dosar cu droguri Pentru cel puțin câteva momente, Oreste va trebui să întrerupă lupta anticorupție și să se prezinte la DIICOT, acolo unde este chemat potrivit evz.ro, să răspundă ca martor într-un dosar legat de trafic și consum de droguri. Va putea oare el să renunțe fie și pentru câteva clipe la singurul și adevăratul narcotic cunoscut lui până acum, constituit de discursul împotriva corupților, la o televiziune insolventă care nu dă doi bani pe obligațiile cetățenești, cum ar fi plata taxelor și impozitelor către stat? Pentru Oreste, discursul violent

Daca lupta anticoruptie ar fi fost eficienta in România, atunci Mutu’ n-ar fi ajuns la TreiCoceni, ci la brutarie! Astazi am asistat la un nou episod al propagandei gretoase a sistemului, sau mai pe limba poporului, la niste scene in care mai marii institutiilor din fruntea Romaniei se pupa unii pe altii in/prin dos (n.r. asa, la modul figurat), punand insa doar putin mana pavaza sa acopere cat de cat de vazul lumii actul lor rusinos. In vreme ce un batranel degera in frig cu o pancarta in maini, probabil intr-un acces de refulare, nemaisuportand nesimtirea, grosolania si grobianitatea unora

Internet gratis numai pentru matematicieni? O imagine a devenit virala la scurt timp dupa postarea sa pe retelele sociale. Despre ce e vorba? Un panou care anunta ca acolo este un hot spot cu Wi Fi gratuit are insa si o conditie inedita: parola pentru a te putea conecta la Wi Fi trebuia aflata dupa rezolvarea unei ecuatii matematice care la prima vedere este mai mult decat descurajatoare, mai ales pentru cei care in viata lor nu prea au fost “prieteni” cu matematica. Se pune astfel negresit intrebarea? Hot spot-ul cu Wi Fi este menit sa ofere internet gratuit numai

Ce pacat ca a fost incendiu la un adăpost de noapte din Iaşi. USR Iaşi are nevoie de un nou sediu, e greu pe strazi! Astazi a fost mare harmalaie si zarva in Târgul Ieşilor, in fata sediului primariei haladuind si dand din cozi cativa #hashtagianezi de pe la USR. Circ, scaune asezate ca la gradinita de copii cu nevoi speciale, recuzita improvizata cu buget limitat… Ce mai, o intreaga ceata de pitigoi incerca sa faca mai multa zarva decat au facut toate formatiunile politice din Romania la un loc in ultimele trei decenii. Printre ploaia de latraturi si maraituri USR-iste, s-a

INCREDIBIL! Prinzi porcu’ cu măru-n gură, si asta iti zice clefăind: “Care măr mă, de unde? E Portocală!” Am vazut cea mai jalnica conferinta de presa din istoria televiziunii, o conferinta de presa dusa in derizoriu, o adevarata gargara facuta in vazul lumii intregi doar cu scopul de a-si arata cineva dintii si limba de lemn. Daca nu cumva s-a intors lumea cu fundul in sus si prin justitie in Romania, fie ea si “independenta”, se intelege ca se revine la justitia de tip bolsevic sau stalinist, atunci sefa anticoruptiei din aceasta tara ne spune clar si raspicat ca abuzurile

Macrou poate afecta grav sanatatea francezilor! Internautii l-au parodiat pe candidatul la presedintia Frantei, pe omul sustinut de “Sistem”, Emmanuel Macron, realizand o ilustratie grafica in care chipul lui Macron este reprezentat pe o cutie de conserva de “Macrou”, iar marca sau “producatorul” indicat pe cutia de conserva este Rothschild. Pana si o prezentatoare TV din Romania a insistat de mai multe ori in timp ce prezenta stirile pe aceasta denumire de “Macrou”, in loc sa-i pronuntele corect numele lui Emmanuel Macron. Asa cum pestele macrou iti poate afecta grav sanatatea, pentru ca poate contine o larva ce produce grave

Digi 24: Nu ascultati minciunile altora! Ale noastre sunt mult mai bune! De ceva vreme, postul de propaganda progresista Digi 24, se screme impreuna cu un grup de alti propagandisti din mass media si cativa IT-isti “sa lupte” impotriva  asa numitului fenomen de “fake news” (n.r. din engleza, stiri false). Ironia este atat de uriasa in cazul Digi 24, incat numai si privind la imaginea de mai sus, o captura TV in care “se vede” cum inteleg cei de la acest post de televiziune sa lupte impotriva fenomenului “fake news” si a dezinformarii in general, si pricepe pana si cel

Doctorul Răzvan Constantinescu ii considera “complet cretini” pe sustinatorii din strada ai DNA. Unul dintre cei mai cunoscuti doctori actuali din Romania, Răzvan Constantinescu, care a ocupat printre altele si functia  de director al Institutului de Gastroenterologie si Hepatologie din Iasi, ii considera pe cei care ies in strada pentru a organiza un protest prin care sa sustina DNA ca sunt “complet cretini”: “să ieşi în susţinerea DNA, asta înseamnă că eşti complet cretin”. Constatam astfel ca #Rezistentii din strada nu asculta nici macar sfaturile medicale, ei tinand-o in continuare pe a lor. Stiu ei mai bine, se trateaza mai degraba

Pana la urmă, chiloții lui Tăriceanu si ai lui Bădiță nu sunt chiar atat de diferiti. La nevoie, ar putea sa-si dea reciproc cu tesla-n… In timp ce in Parlamentele tarilor din lumea civilizata se regasesc somitățile din toate domeniile, recunoscute intern și international, si mai ales care si-au dovedit un patriotism devotat fata de tarile lor, la noi in Romania sunt promovate ca modele niste specimene care de multe ori abia sunt in stare sa-si lege singuri sireturile la papuci sau sa-si traga nadragii si sa-si acopere goliciunea fizica, intelectuala si sufleteasca. De ceva vreme circula mai multe stiri despre